Piata de promotii cu participare prin sms s-a situat in 2009 la peste 1 milion euro
Voxline Communication a monitorizat pe parcursul anului 2009 peste 60 de campanii de marketing prin sms, realizate de 35 de companii, publicând cele mai importante rezultate ale studiului.
“Campaniile cu promotii cu participare prin sms au stat in 2009 sub semnul eficientizarii costurilor si resurselor. Cu toate acestea, promotiile cu participare prin sms au crescut, atat ca numar de noi branduri implicate cat si ca valoare a premiilor acordate, ca numar al participarilor si din punct de vedere al cheltuielilor implicate. Motivul pentru aceasta crestere – intr-un an de criza rezultatele concrete materializate in vanzari si cuantificarea exacta si rapida a acestora au permis un bun ROI.
Unul din motivele pentru care promotiile cu participare prin sms au fost in crestere anul trecut il reprezinta faptul ca restrangerea bugetelor de marketing si publicitate a determinat orientarea spre rezultate concrete, iar mobile marketing-ul ramane in continuare unul din instrumentele cu care pot fi atinse obiectivele brandurilor pentru ca este personal, la indemana si cu aplicabilitate multipla. In anul 2009 a crescut interesul inspre actiunile de marketing orientate mai ales spre impulsionarea vanzarilor, iar mecanismele cu participare prin sms s-au dovedit foarte bine primite de cumparatori.
In 2009 brandurile au investit din ce in ce mai mult in experienta vizuala a consumatorului cu brandul, alaturand promotiilor traditionale prin sms website-uri dedicate. Astfel, 55% dintre campanii au fost insotite de acest gen de site-uri, pe care activitatea consumatorului nu se rezuma doar la inscriere in promotie, existand diverse modalitati de retinere a consumatorului cat mai mult pe site prin jocuri, licitatii, user generated content, feed-uri rss de la bloguri, etc. De cele mai multe ori, aceste activitati suplimentare au fost recompensate cu premii suplimentare.
Cu toate acestea, interesul pentru reducerea costurilor a determinat 44% dintre promotii sa recurga doar la componenta de inscriere prin sms. O parte din brandurile care au utilizat doar canalul sms pentru inscriere in promotie, au evitat tiparirea de coduri unice pe produse, solicitand ori trimiterea seriei /numarului bonului de casa ori trimiterea numelul brandului sau raspunsul la o intrebare. Utilizarea aceluiasi numar de telefon pentru mai multe promotii simultane ale aceluiasi brand a fost observata si anul acesta.
Anul 2009 a adus cresteri in randul campaniilor efectuate pentru alimente (atat ca numar de campanii cat si ca numar de companii), bauturi alcoolice, precum si cele pentru tigari. Cu toate acestea, au fost observate si scaderi drastice la numarul de companii din domeniul aparaturii electronice/electrocasnice, cosmetice/detergenti si constructii.
Intr-un an de criza, in care canalele clasice de media au atras mai putini bani de la branduri (comparativ cu ceilalti ani), am putut vedea cel putin 3 promotii ale caror costuri de implementare/desfasurare se apropie de 100 000 euro, afirma Bogdan Apostol, Business Development Manager, Voxline Communication.
S-a remarcat de asemenea si prima campanie cu suport de inscriere si prin site mobil si tot in 2009 unele branduri au revenit la promotii prin clasicul talon, fie in locul participarii prin sms, fie ca alternativa la inscrierile prin sms/web/call center.
Chiar daca este considerat un an de criza, exista companii care au desfasurat pentru prima data promotii prin sms in 2009. Printre acestea se numara: Albalact (Zuzu), Agrana (Margaritar), Macon Deva, SOLLERS PPD (J&B), Carolli Prod 2000 (Carolli), Nordic Import Export Co (Rio Mare), Cotnari (Grasa de Cotnari), United Euro Distributions (Murfatlar), Ringier (TvMania), acelasi numar de companii noi pe care l-am inregistrat si in 2008, an de crestere economica.
Din punct de vedere al premiilor, in 2009 a fost depasita valoarea din 2008, ajungandu-se la premii cumulate de aproximativ 25 milioane RON cu TVA inclus. Din punct de vedere al traficului generat de campanii, in urma monitorizarii se poate estima un numar de peste 20 milioane de sms-uri, participarile cele mai numeroase fiind la tigari si bauturi racoritoare.
Valoarea pietei de promotii cu participare prin sms, raportat doar la numarul de mesaje tranzitate, la care adaugam costul mediu de realizare a aplicatiilor si un cost mediu de abonament lunar ar depasi 1 milion euro in 2009, cea mai mare valoare anuala inregistrata de acest tip de actiuni care folosesc marketingul mobil, declara Dan Virtopeanu, Director General, Voxline Communication.
In 2010 estimam ca brandurile cunoscute pentru dinamismul lor (Pepsi, Coca Cola, unele branduri de tigari, unele branduri de bauturi alcoolice) vor continua sa inoveze metodele de inscriere in promotii creand o punte intre inscrierea in promotie si experienta consumatorului cu brandul pe orice canal. Anul 2009 se remarca prin introducerea unei noi modalitati de inscriere in promotie, avand la baza tot telefonul mobil: inscrierea prin intermediul unui site mobil. Probabil in 2010 vom avea cel putin 5 branduri care vor utiliza si acest canal de inscriere in promotii. De asemenea ma astept sa creasca interesul acordat experientei consumatorului cu brandul, daca in 2009 s-a dublat numarul campaniilor care au avut si web site dedicat, nu vad de ce acest trend nu ar continua si in 2010 declara Bogdan Apostol , Business Development Manager, Voxline Communication”.
Informatii aditionale
- Dintre companiile care au facut pentru prima oara promotii prin sms in 2008, au repetat promotiile si in 2009: Colgate-Palmolive, Petrom si CrisTim.
- Promotia cu cele mai multe variante de inscriere a fost Poiana (“AlegePoiana!”): sms, web, posta, email!
- La promotia Murfatlar se intalneste si modalitatea de inscriere prin call center, probabil in principal pentru utilizatorii retelei Romtelecom si a celorlalte retele fixe. Au mai fost cazuri in alti ani, mai ales in 2005 -2006.
- Compania cu cele mai multe promotii (7) a apartinut brandului Dr Oetker
- Brandurile cu cel mai mare buget pentru premii au fost Murfatlar, Kent, Winston, Coca Cola si Pepsi (care in total au aproape 50% din bugetul de premii).
- A existat o campanie cu un buget de premii de doar 2007 ron tva inclus.
- Printre cele mai populare mecanisme de acordare a premiilor se numara premierea instant pe sistemul momentelor orare, acordarea de premii garantate dar si tragerile la sorti zilnice sau la finalul campaniei.
- Anul 2009 a fost primul an in care s-a folosit noua numerotatie cu tarif normal: 17xy, la trei promotii






February 18th, 2010 at 23:54
[...] analiza recenta realizata de Voxline a revelat cateva date interesante pentru piata promotiilor cu [...]