Prezentari de la Mobile Marketing Conference 2009
Saptamana trecuta la editia a doua a Mobile Marketing Conference am sustinut 2 prezentari: una despre tendintele in marketingul mobil si cealalta despre integrarea concreta a marketingului mobil in Romania de catre un mare brand international. Stefan Chiritescu, invitatul Graffiti BBDO din partea Voxline, a aratat motivele si argumentele pentru care mediul mobil a fost considerat optim in derularea unor campanii de catre Pepsi pe piata locala.
Prezentarea completa, cu cateva elemente din culise este mai jos, precizam ca “Fiabilitatea” a fost fara indoiala cea mai mare provocare pentru promotiile prin sms si site derulate de Pepsi dat fiind mecanismele de participare cu premii orare.
Cateva comentarii despre una din tendintele importante in folosirea marketingului mobil, comunicarea personalizata:
-degeaba mediul mobil are cea mai mare audienta si ofera interactivitate daca va fi folosit dupa tiparul mediilor traditionale: doar comunicare in masa, nediferentiata
-exemplul BMW ilustreaza perfect forta personalizarii, fiecare din cele peste 100000 MMS fiind personalizat in functie de destinatar, ceea ce a generat vanzari estimate la peste 30 milioane Euro
-de remarcat ca in campania Gillette oferta a fost trimisa doar la 240000 de persoane selectate dintr-o populatie de zeci de milioane, asa s-a si ajuns la rata de conversie de 98%
-cele peste 30000 de branduri prezente in universul Cyworld erau inca din 2005, ceea ce demonstreaza inca o data avansul in adoptia tehnologiei digitale de catre Coreea de Sud si Japonia fata de restul lumii
-pornirea climatizarii prin sms in drumul spre casa se poate face folosind serviciul de localizare : de exemplu vara, la intoarcerea dintr-o mini vacanta pe litoral, la 100 de km sistemul anunta automat proprietarul despre optiunea de a porni climatizarea
-succesul in mobile marketing va fi obtinut de cei care isi vor folosi creativitatea pornind de la optiunile tehnologic existente si nu bazandu-se doar pe tehnologie. Asa cum rata de click la bannerele online de acum 10 ani depasea fara eforturi 1%, in prezent fiind ridicol de mica datorita utilizarii excesive si prea putin creative, doar datorita noutatii fenomenului, acelasi lucru riscam sa il vedem si in mobile marketing, indiferent ca sunt campanii sms sau bannere pe site-uri mobile.





